Cura de slabire cu spanac

Dieta spanac

Conceptul de baza al dietei cu spanac este faptul ca, pe masura ce adaugi leguma in aportul alimentar zilnic, te vei simti satula pentru o perioada mai mare de timp si nu vei simti nevoia sa ingeri alte produse pline de calorii.
Originar din Persia secolului al IV-lea, spanacul a patruns mai intai in China si Europa si abia apoi in Statele Unite ale Americii, care in prezent se afla printre cei mai mari producatori mondiali de spanac. A fost leguma favorita nu doar a lui Popeye marinarul, ci si a renumitei Caterina de Medici. Povestea spune ca aceasta iubea atat de mult spanacul, incat dupa ce a devenit regina Frantei si-a luat cu ea bucatarii din Florenta pentru a-i gati leguma asa cum ii placea ei. Iar din acea perioada preparatele gatite pe pat de spanac se numesc “a la Florentine”.

Ce presupune dieta cu spanac
Dieta cu spanac presupune introducerea in meniul zilnic a unor preparate pe baza de spanac, care te vor ajuta sa dai jos kilogramele in exces intr-un mod echilibrat si ingerezi o doza serioasa de nutrienti benefici organismului. A fost dovedit clinic faptul ca regimurile bogate in legume, cum ar fi spanacul, ajuta la pierderea in greutate, scad tensiunea arteriala si reduc riscul de aparitie a cancerului.
Alege frunze de spanac inchise la culoare si evita-le pe cele ofilite sau ingalbenite. Fa-ti provizii pentru cateva zile: clateste bine frunzele cu apa rece pentru a scoate nisipul sau alte impuritati si pune-le la congelator in pungute de plastic. Spanacul baby si planta adulta au beneficii asemanatoare si le poti folosi pe amandoua la retetele din dieta.

Dieta cu spanac te ajuta sa slabesti sanatos
Spanacul contine o cantitate importanta de fibre alimentare, fiind printre cele mai bune surse de legume recomandate in controlul colesterolului si in programele de slabit. Consuma zilnic 2-3 cesti de spanac (proaspat sau congelat), indiferent de modul de preparare. Nu trebuie sa iti faci griji ca este o cantitate prea mare, deoarece spanacul este sarac in grasimi si calorii: 100 g de frunze de spanac crude contin aproximativ 20 de calorii, iar cele gatite, 40 de calorii.

Luteina din spanac iti protejeaza vederea
O cana de spanac congelat contine 30.000 de micrograme de luteina, o substanta care te protejeaza impotriva bolilor de ochi, cum ar fi degenerescenta maculara sau cataracta. Studiile publicate in revista americana Journal of Clinical Nutrition au demonstrat ca luteina este absorbita mai bine in organism daca in dieta cu spanac adaugi galbenus de ou.

Alte beneficii ale dietei cu spanac asupra sanatatii
Consumul de spanac este benefic in lupta impotriva osteoporozei, a bolilor de inima, a artritei si previne formarea celulelor canceroase. In plus, spanacul este o sursa importanta de vitamine, minerale, fibre si antioxidanti.
Dieta cu spanac te ajuta sa-i asiguri organismului o cantitate excelenta de vitamina A si C (benefice pentru sanatatea inimii), vitamina K (mentine sanatatea osoasa, iar 100 g de spanac proaspat iti furnizeaza 400% din doza zilnica recomandata), complexul B (vitamina B6, tiamina, riboflavina, acid folic, niacina) sau minerale precum magneziu, mangan, fier, potasiu (100 g de frunze contin peste 500 mlg), zinc.
Totusi, spanacul contine acid oxalic, o substanta care impiedica absorbtia fierului si a calciului in organism. De aceea, specialistii recomanda consumul de spanac alaturi de alimente bogate in vitamina C, cum ar fi sucul de portocale, rosiile si fructele citrice. Spanacul este bogat in Omega-3, acizi grasi care te protejeaza de aparitia osteoporozei sau a anemiei, de bolile cardiovasculare si de cancerul de colon si prostata.
Intrebuintari culinare ale spanacului
Dieta cu spanac poate deveni plictisitoare. Pentru a slabi cu succes, gaseste o varietate de retete care sa se potriveasca cu gustul tau si care sa-ti ofere o portie sau doua de spanac in fiecare zi. Poti alunga monotonia din alimentatia zilnica prin inlocuirea spanacului cu alte produse cu proprietati asemanatoare. De exemplu, foloseste in unele zile gulii si usturoi, care au tot atatea beneficii asupra sanatatii si a pierderii in greutate precum spanacul. Includerea lor in dieta ta zilnica iti va satisface nevoile, oferindu-ti si diversitate in timpul meselor.
Modul de preparare a spanacului recomandat de nutritionisti este prin oparire pentru un timp foarte scurt, fara acoperire cu capac. Astfel, creste concentratia de nutrienti si se elimina acizii mai putin benefici pentru sanatate, cum ar fi oxalatii. De asemenea, prin fierbere spanacul capata un gust mai dulce.
Spanacul se poate consuma crud, fiert sau pregatit la cuptor. Il poti folosi in sendvisuri, lipii vegetariene, pizza de casa, sucuri, ciorbe de zarzavat, ca o garnitura pentru un peste la gratar, intr-o salata de fasole si orz ori poti gati un sote de spanac proaspat in ulei de masline cu usturoi. Lasagna si musacaua sunt niste preparate care te ajuta sa introduci mai usor spanacul in dieta ta, trebuie doar sa inlocuiesti straturile de carne cu aceasta verdeata.

Recomandari si contraindicatii ale dietei cu spanac
Dieta cu spanac este ideala pentru persoanele aflate in convalescenta, dupa stari de epuizare fizica si psihica, pentru bolnavii de pancreatita cronica, dar si pentru hipertensivi si anemici. De asemenea, consumul de spanac este eficient in tratarea hemoroizilor, pentru echilibrarea tractului digestiv, ajuta glanda tiroida si suprarenala.
Deoarece are un efect usor laxativ, spanacul este contraindicat persoanelor care sufera de ulcer, colite, gastrita, de litiaza oxalica, pietre la rinichi, guta sau hiperuricemie (100 g de spanac are 700 mg acid uric).

Prin urmare, dieta cu spanac va mentine senzatia de satietate mai mult timp si iti va furniza nutrimente valoroase, iar tu nu vei mai abuza de alimente nesanatoase.

O dieta de 13 zile cu spanac se tine integral la interval de 2 ani sau partial la cel putin 6 luni. Nu se consuma sare, alcool, guma de mestecat sau apa minerala si se beau cel putin doi litri de apa pe zi. Masa de pranz poate fi inlocuita cu cea de seara, dar numai in cadrul aceleasi zile.

Ziua 1+8
Mic dejun : un ceai cu un cub de zahar
Pranz : doua oua fierte tari, 200 g spanac fiert
Cina : 250 g friptura de vita, salata cu ulei si lamaie

Ziua 2+9
Mic dejun : un ceai cu un cub de zahar
Pranz : 250 g friptura de vita, salata cu ulei si lamaie, o banana
Cina : 100 g sunca slaba, 200 g lapte batut

Ziua 3+10
Mic dejun : un ceai neindulcit, o felie de paine prajita
Pranz : 200 g spanac fiert, o rosie, o banana
Cina : doua oua fierte tari, o felie de sunca, o salata verde cu ulei si lamaie

Ziua 4+11
Mic dejun: un ceai cu un cub de zahar, o felie de paine prajita
Pranz : un ou fiert, un morcov, 250 g branza de vaci slaba
Cina: 0,5 l suc de portocale , 250 ml de lapte batut

Ziua 5+13
Mic dejun: un morcov ras cu lamaie
Pranz: 400 g peste slab fiert cu lamaie
Cina: 250 g friptura de vita, 225 g broccolli

Ziua 6+12
Mic dejun: un ceai cu un cub de zahar, o felie de paine prajita
Pranz: jumatate de pui la gratar, o salata cu ulei si lamaie
Cina: doua oua fierte tari, un morcov

Ziua 7
Mic dejun: un ceai fara zahar
Pranz: o banana
Cina: 250 g friptura de vita

Durata: 13 zile
Greutate: 7 kg

Te asteptam pe pagina noastra de Facebook. Da-ne un like mai jos.
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)